Author: romanian@auth

Bine ați venit la studiul nostru cu privire la cea mai importantă carte din lume, anume Cuvântul lui Dumnezeu, adică Biblia. Aceste lecții sunt o introducere sau o privire de ansamblu ale cărților Bibliei, lecții care îmbină toate elementele pentru o înțelegere mai bună și pentru un studiu viitor. Vă mulțumesc că v-ați alăturat nouă în încercarea de a înțelege Scriptura și de a învăța cum să îi aplicăm adevărurile în viețile noastre.

Înainte de a studia cărțile individuale ale Bibliei, o serie de întrebări au nevoie de răspunsuri. Prima întrebare este: „Ce este Biblia?”; a doua este: „Care este scopul Bibliei?” și nu în cele din urmă: „Cum ar trebui să o citim?”.

Biblia este împărțită în două părți, părți pe care creștinii le numesc „testamente”. Aceste testamente la rândul lor sunt împărțite în 66 de cărți. Oricine cercetează fiecare dintre aceste cărți are nevoie să aibă în vedere trei lucruri: în primul rând, să observe conținutul fiecărei cărți; în al doilea rând, să observe schița fiecărei cărți; în al treilea rând, cel mai important, noi dorim să discernem mesajul fiecărei cărți și felul în care acesta se relaționează în mod personal la viețile noastre.

Studierea Bibliei ne va ajuta să echipăm fiecare credincios astfel încât el/ea să își înțeleagă credința și să o comunice mult mai efectiv prietenilor, familiei și vecinilor. Există o idee destul de comună care afirmă că această lucrare aparține doar păstorilor. Relația noastră cu biserica poate fi concentrată pe ceea ce noi sperăm să obținem pentru noi din partea liderilor noștri. Cu toate acestea, în Efeseni 4:11-13, apostolul Pavel își imaginează o întreagă biserică plină de lucrători care au fost echipați de liderii lor pentru a se implica în lucrare…o biserică întreagă, plină de oameni care în mod activ zidesc biserica slujindu-L pe Hristos, împărtășind cu alții cunoașterea lor despre Hristos și ajutându-i pe aceștia să devină creștini mai maturi, mai asemănători cu Hristos. El spune: „Și El a dat pe unii apostoli; pe alții, proroci; pe alți, evangheliști; pe alți, păstori și învățători, pentru desăvîrșirea  sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la statura de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos…” (Efeseni 4:11-13). Pentru toți aceia implicați în studierea Scripturii, voi sunteți o parte valoroasă a bisericii și ați fost chemați la fapte bune, prin puterea Duhului Sfânt. Pavel spune, de asemenea, în 2 Timotei 2:15 următoarele: „Caută să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat. Ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine și care împarte drept Cuvântul adevărului.” Singura modalitate în a înțelege Biblia este să lucrezi – îndrăznește să te angajezi să fii echipat și să devii un slujitor credincios a lui Isus.

Introducere asupra Scripturii

Pe măsură ce începem studiul nostru asupra Bibliei și scopului său, este foarte important să înțelegem ce înseamnă cuvântul „Biblie”. Ce este Biblia? Creștinii, adesea, se referă la Scripturi ca și „Sfânta Biblie”. Termenul englezesc „Bible” (termenul românesc „Biblia”) vine de la cuvântul grecesc biblia care sugerează o colecție de cărți. Biblia este o colecție de 66 de cărți, însă cu toate acestea, este o singură carte cu un singur mesaj minunat, de la început până la sfârșit – istoria răscumpărării lui Dumnezeu. Termenul „Sfânta Biblie” înseamnă că această colecție de cărți  este una sfântă. Cuvântul „sfânt” înseamnă „ceea ce este pus deoparte, ceea ce aparține lui Dumnezeu” sau „ceea ce într-un anume sens este asociat cu Dumnezeu”. Aceste cărți sunt legate de Dumnezeu într-un mod special. Această colecție de cărți conține mesajul lui Dumnezeu pentru umanitate. Lucrul acesta face ca Sfânta Biblie să fie nu numai cea mai influentă, cea mai citită și cea mai tradusă carte din istorie, dar și cea mai importantă carte din lume. Așadar, studiul Bibliei este cel mai important studiu în care te poți implica.

Biblia este de asemenea numită și „Cuvântul lui Dumnezeu”.  Ce anume înseamnă că Biblia este „Cuvântul lui Dumnezeu”? În 2 Timotei 3:16-17 Pavel scrie: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” Lucrul acesta înseamnă că întrega Biblie a fost dată prin inspirație, de la Dumnezeu și că este folositoare ca să învețe tot ce este adevărat și să te facă să realizezi ce este greșit în viața ta; ea te îndreaptă și te ajută să înfăptuiești ceea ce este bine. Ea este modalitatea lui Dumnezeu de a te face să fii pregătit la orișice moment, să fii echipat pe de-a-ntregul pentru a face bine celorlalți. Pavel spune că Dumnezeu a fost implicat în scrierea acestor cărți. Dumnezeu a avut un mesaj pe care El a vrut să ți-l comunice; ca să comunice acest mesaj, El i-a inspirat pe scriitorii Bibliei de-o așa manieră încât cuvintele pe care le-au scris nu au fost cuvintele lor, ci cuvintele lui Dumnezeu. De-a lungul unei perioade de 1500- 1600 de ani, scrierile acestor oameni împuterniciți profetic au fost recunoscute ca și scrierea inspirată, și au fost colecționate astfel încât să formeze ceea ce se numește Sfânta Biblie.

Biblia este insuflată

Procesul prin care Dumnezeu a mișcat oameni pentru a scrie aceste cărți este numit inspirație. Pavel spune că aceste cărți au venit de la Dumnezeu, prin inspirație. Cuvântul grecesc tradus prin inspirație în mod literal înseamnă „Dumnezeu a suflat”. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu a suflat în acești oameni, mișcându-i sau inspirându-i să scrie aceste cărți.

2 Petru 1:16, 20-21 descrie Biblia în următoarele cuvinte: „În adevăr, v-am făcut cunoscut  puterea și venirea Domnului nostru, Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe niște basme meșteșugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înșine cu ochii noștri mărimea Lui…Fiindcă mai întâi de toate, să știți că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuiește singură. Căci nicio prorocie  n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt.”

Deci, în timp ce apostolul Pavel afirmă că miracolul Bibliei a fost adus la viață printr-un proces numit inspirație în 2 Timotei 3:16-17, Petru este cel care afirmă ce anume implică inspirația. Mesajul pe care acești oameni l-au scris în aceste cărți nu își are originea în acești oameni. Mesajul își avea originea în Dumnezeu. Toate mesajele scrise în aceste cărți inspirate își aveau originea în inima lui Dumnezeu. Dar, în același timp, Duhul lui Dumnezeu S-a folosit de persoane individuale pentru a scrie aceste cărți și astfel, ei și-au folosit personalitatea individuală și stilurile proprii pentru a scrie Biblia. Duhul lui Dumnezeu i-a mișcat pe acești oameni ca să scrie și i-a ghidat pe tot parcursul, însă mesajul nu le-a fost dictat. Exista o relație dinamică între Duhul lui Dumnezeu și om, atunci când Scripturile au fost revelate și scrise.

Petru folosește un cuvânt frumos din limba greacă pentru a descrie sintagma „a mânat”, anume cuvântul phero. În multe locuri unde există o întindere mare de apă, „feriboturile” sunt folosite ca să înlocuiască podurile, și au scopul de a traversa apele, de a purta oamenii dintr-o parte într-alta. La acest lucru se referă cuvântul din limba greacă, phero: „a purta pe parcursul”. Petru spune simplu că Dumnezeu i-a purtat pe acești oameni pe parcurs ca să îi aducă acolo unde El îi voia.

Organizarea Bibliei

Acum să vorbim despre felul în care este organizată Biblia. Cărțile din Biblie nu sunt plasate în Biblie după momentul în care au fost scrise sau după anii în care au trăit autorii. Cele 66 de cărți sunt organizate având în vedere ce fel de cărți sunt.

Cărțile Bibliei sunt împărțite în două diviziuni. Prima este numită Vechiul Testament care are 39 de cărți iar cealaltă este numită Noul Testament și are 27 de cărți.

Însă, nu întotdeauna a fost așa. În zilele Domnului Isus, de exemplu, nu exista Vechiul Testament și Noul Testament. Noul Testament nu fusese încă scris, așa că aceste cărți care existau în zilele Domnului Isus erau pur și simplu numite Cuvântul lui Dumnezeu sau Scripturile. După perioada în care a fost scris Noul Testament, ele au fost adunate într-o colecție de cărți și o distincție a fost făcută între Vechiul Testament și Noul Testament.

Categoriile literare ale Vechiului Testament

Există patru categorii de cărți care alcătuiesc Vechiul Testament. Pentru fiecare categorie avem un scop.

Prima categorie este Tora, care este numită de asemenea „Pentateuh” care înseamnă cinci cărți. Acestea relatează istoria relațiilor lui Dumnezeu cu omul, de la creație, căderea omului în păcat și până la potop. Acestea detaliează promisiunile lui Dumnezeu făcute față de Avraam, Isaac și Iacov (care este numit și Israel) și copiii acestora. Acestea spun istoria ascensiunii marelui profet Moise care eliberează pe Israeliți din robia egipteană. El este acela care le face cunoscută Legea lui Dumnezeu și îi aduce la granița Țării pe care Dumnezeu o promisese lui Avraam și urmașilor săi.

Cele cinci cărți ale Torei sunt urmate de 12 cărți Istorice. Aceste 12 cărți Istorice detaliează: evenimentele importante din timpul lui Iosua, urmașul lui Moise, care i-a adus pe Israeliți în Țara Promisă; perioada tulbure când judecătorii s-au ridicat ca să conducă poporul; perioada împăraților care i-au condus pe Israeliți; și momentul în care Israeliții au fost duși în robie în Mesopotamia. Poporul lui Dumnezu câteodată au ascultat de aceste cinci cărți ale Torei și în alte momente nu au făcut-o. Atunci când ascultau, ei deveneau modele demne de urmat. Atunci când nu ascultau, viețile lor deveneau avertizări ce trebuiau să fie avute în vedere.

Cărțile istorice sunt urmate de cărțile Poetice. Cărțile Poetice sunt mesajul lui Dumnezeu către poporul Său, pe măsură ce aceștia încercau să trăiască după Cuvântul Său în această lume. În aceste cărți Poetice, Dumnezeu transmite un mesaj destinat inimii poporului Său. De exemplu, în cartea lui Iov, Dumnezeu are un mesaj pentru poporul Său atunci când acesta trece prin suferință. În cartea Psalmilor, mesajul Lui are în vedere toate lucrurile care îți pătrund inima atunci când Îi aduci închinare. În cartea Proverbelor, Dumnezeu învață cum este să trăiești zi de zi în relație cu alți oameni. Cartea Eclesiastul este un mesaj de la Dumnezeu către poporul Său atunci când acesta experimentează  îndoiala și frustrarea în inimile lor, cu privire la această lume. Cântarea Cântărilor este un mesaj către poporul lui Dumnezeu despre frumusețea și luptele evidente în dragostea umană după voia lui Dumnezeu.

În cele din urmă, cea de-a patra categorie este numită „Profeții”. Există două secțiuni. Prima, cea a Profeților Mari și cea de-a doua, cea a Profeților Mici. Profeții Mari sunt numiți așa nu fiindcă ei ar fi superiori Profeților Mici, ci pentru că au avut scrieri mai lungi, pe când cei Mici au avut scrieri mai scurte.

Categoriile literare ale Noului Testament

Noul Testament, de asemenea, conține categorii diferite de scrieri, și după cum am învățat, fiecare categorie iși are propriul scop. În Noul Testament există patru tipuri de cărți.

Mai întâi de toate, avem patru cărți istorice despre viața și misiunea Domnului Isus: Evangheliile – Matei, Marcu, Luca, Ioan.

În al doilea rând, există o carte istorică despre viața și misiunea bisericii primare – Faptele Apostolilor.

Apoi, există o colecție de scrisori de la câțiva dintre apostoli către biserici creștine, colecție numită Epistole. Sunt două colecții –  Epistolele lui Pavel și Epistolele generale, care includ o scrisoare către Evrei și scrisori de la Petru, Ioan, Iacov și Iuda.

Noul Testament se încheie cu o carte încărcată de simboluri sau o carte apocaliptică, numită „Apocalipsa”. Aceasta este foarte greu de înțeles.

Mesajul esențial al Bibliei

Acum, fiindcă înțelegem cum a fost Biblia organizată și întocmită, trebuie să ne punem întrebarea: „Care este mesajul esențial al Bibliei?”. Mesajul esențial al cărților Vechiului Testament este acesta: „Domnul Isus vine.” La început, conform Scripturilor, Dumnezeu și omul erau în armonie unul cu celălalt dar Dumnezeu l-a făcut pe om capabil să aleagă, iar omul a ales să se îndepărteze de Dumnezeu. Fiindcă Dumnezeu nu poate să privească la răzvrătire sau la neascultare, o separare s-a făcut între Dumnezeu și om. Această separare dintre Dumnezeu și om este problema fundamentală pe care o au în vedere Scripturile.

În Vechiul Testament, Dumnezeu ne spune: „O să fac ceva în ceea ce privește această separare.” În Noul Testament, Dumnezeu ne spune: „Am făcut ceva în ce privește această separare. Oare vei crede?”. Vedeți voi, cărțile Vechiului Testament ne spun că Domnul Isus vine și că El are să refacă relația ruptă dintre Dumnezeu și creațiunea Sa. Noul Testament oferă vestea cea bună: Domnul Isus a venit și a refăcut relația afectată dintre Dumnezeu și om. Două cuvinte din Evanghelia după Marcu sumarizează întreg Noul Testament. Ele se găsesc în Marcu 1:9 – „Isus a venit.”

Rezumat

În încheiere, Biblia conține 66 de cărți. Sunt 39 de cărți în Vechiul Testament care vorbesc despre restaurarea promisă a relației dintre Dumnezeu și om prin venirea Domnului Isus. Vechiul Testament este alcătuit din patru tipuri de cărți: Tora, cărțile Istorice, cărțile Poetice și cărțile Profetice.

Sunt 27 de cărți în Noul Testament care vorbesc despre realizarea venirii Domnului Isus și restaurarea relației dintre dintre om și Dumnezeu. Conține patru tipuri de cărți: Evangheliile despre Isus, cărți istorice; Faptele Apostolilor, Epistolele Apostolilor și cartea apocaliptică, Apocalipsa.

 

Vă mulțumesc că ați făcut parte din studiul nostru despre cea mai importantă carte scrisă vreodată, Biblia. Învățați-i și pe alții care sunt interesați să știe mai mult și să înțeleagă Cuvântul lui Dumnezeu.

Acesta este un studiu al celei mai importante cărți din lume, Cuvântul lui Dumnezeu. Este important să îi aplicăm adevărurile la viețile noastre. Țelul de astăzi este acela de a înțelege tema centrală a Sfintei Scripturi – Răscumpărarea omului păcătos de către Dumnezeu. Scopul acestei lecții este acela de a învăța despre „Scopul Bibliei”.

 

Obiectivul unic al Scripturii

În Evanghelia după Luca, capitolul 24, Isus fusese înviat din morți și El merge pe drumul Emausului cu doi ucenici care nu Îl recunosc. Ei sunt deprimați fiindcă Acela despre care aveau speranța că era Mesia tocmai fusese crucificat. În versetele 25-26, Isus îi mustră pentru cunoașterea lor slabă a Scripturii. El le spune: „O, nepricepuților și zăbavnici cu inima, când este vorba să credeți tot ce au spus prorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri și să intre în slava Sa?”. Următoarea parte din versetul 27 este importantă, așa că ascultați cu atenție: „Și a început de la Moise și de la toți prorocii și le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.” Mai târziu, în versetele 44-45, după ce li s-a făcut cunoscut: „Apoi le-a zis: ″Iată ce vă spuneam când eram încă cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci și în Psalmi.″ Atunci le-a deschis mintea ca să înțeleagă Scripturile.” (Luca 24:44-45). Care era adevărul Scripturilor pe care Isus l-a făcut cunoscut? Este pur și simplu acesta, anume că: „Toată Scriptura este despre Mine.”

            În Evanghelia după Ioan, capitolul 5, Domnul Isus spune aceleași lucruri liderilor religioși din vremea Sa. Ei dezbat cu El afirmația Lui că El ar fi Mesia. Într-adevăr, li s-au oferit destule dovezi dacă ar fi fost dispuși să creadă. Ioan Botezătorul L-a susținut pe Domnul Isus, cuvântul lui Dumnezeu s-a auzit din ceruri la botezul Său și El a înfăptuit multe minuni, multe care chiar le întreceau pe cele făcute de Moise, însă ei nu voiau să creadă. El le spune: „Cercetați Scripturile pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. Și nu vreți să veniți la Mine ca să aveți viața!” (Ioan 5:39-40). „Toate Scripturile arată spre Mine” este versetul cheie al întregii Biblii. Toată Biblia este despre Domnul Isus.

Patru scopuri ale Scripturii

Cum Domnul Isus este punctul central al Scripturii, există patru scopuri ale Bibliei care trebuie discutate. Primul scop al Scripturii este acela de a-L prezenta pe Domnul Isus Hristos ca și Mântuitor și Răscumpărător al lumii. Deci, Vechiul Testament spune: „Isus vine.” Iar Noul Testament spune: „Isus a venit.”

Al doilea scop al Bibliei este de a prezenta istoria Răscumpărătorului și mântuirea care a venit prin El. Așadar, există ceva ce putem învăța dacă privim la timpul și spațiul alocate diferitelor părți specifice ale istoriei. De exemplu, sunt 89 de capitole în cele patru Evanghelii. Din acestea, patru capitole acoperă nașterea și primii 30 de ani ai lui Isus iar restul de 85 de capitole acoperă ultimii trei ani din viața lui Isus. 27 de capitole acoperă ultima săptămână din viața lui Isus. Cineva ar putea să întrebe: „Ce aspect din viața lui Isus este mai important pentru scriitorii Evangheliilor? Primii 30 de ani sau ultimii 3 ani? Cât de importantă considerau ei că este ultima Sa săptămână, când El a murit pe cruce pentru păcatele noastre și apoi a înviat dintre cei morți? Biblia acordă importanță morții și învierii lui Isus. Într-adevăr, jumătate din Evanghelia după Ioan este dedicată prezentării ultimei săptămâni a lucrării Sale. Două dintre Evanghelii nici măcar nu menționează nașterea lui Isus sau primii lui 30 de ani de viață. Evangheliile nu sunt scrise ca și biografii ci sunt scrise pentru a predica ceva. Ele predică că Isus a venit în acea ultima săptămână când El a murit pentru păcatele noastre și apoi a înviat, pentru ca să dovedească ceea ce El a spus că era – Dumnezeu Întrupat.

De asemenea, sunt 1,189 de capitole în Biblie. 11 dintre acestea relatează istoria universului, istoria pământului, istoria oamenilor, istoria limbii și istoria răului. În Geneza 12 întâlnim un om pe nume Avraam. De la Geneza 12 până în cartea Apocalipsa 22, sunt 1,178 de capitole iar subiectul lor este despre Avraam și descendenții săi, în special despre acel descendent  prin care  toate națiunile pământului sunt binecuvântate, despre Mesia, Isus Hristos. Biblia este interesată în mod special de un singur lucru și ajunge la acest punct înainte să ajungă la capitolul al 12-lea din Geneza. Biblia este preocupată de mântuire; ea este interesată în a demonstra cum a venit mântuirea, cum a venit Mântuitorul, așa că ajunge foarte repede la Avraam. De la Avraam la Hristos, Biblia este despre mântuire.

Noul Testament are 260 de capitole; Vechiul Testament are 929 de capitole. Cu toate acestea, există mulți oameni care spun: „Nu sunt interesat de Vechiul Testament; acesta este partea veche a Bibliei; oferă-mi doar Noul Testament.” Vechiul Testament este Cuvântul lui Dumnezeu pur, și prin intermediul celor 929 de capitole, el are de spus multe copiilor lui Dumnezeu.

Al treilea scop al Bibliei, potrivit apostolului Pavel, este acela de a-l face pe slujitorul lui Dumnezeu să fie complet echipat pentru orice lucrare bună pe care Dumnezeu vrea să o facă. Deci, într-un sens, Biblia nu a fost scrisă necredinciosului ci credinciosului. Indiferent dacă ești bărbat sau femeie, Dumnezeu are pentru tine o lucrare pe care vrea ca să o faci astfel încât să Îl glorifici pe El. Pentru a te echipa ca să poți face această lucrare, Dumnezeu ți-a dat cele 66 de cărți mici inspirate care sunt pline de adevărul pe care El vrea ca tu să îl cunoști și să îl oglindești în viața ta.

Al patrulea scop al Scripturii este găsit concentrat în Evanghelia după Ioan, carte adresată necredinciosului. În Ioan 20:31, Ioan spune: „Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu și crezând, să aveți viața în Numele Lui.” În acest fel, Evanghelia după Ioan este singura carte dintre cele 66 de cărți ale Bibliei care este adresată necredinciosului.

Ultimul scop poate fi sumarizat în felul acesta: Dumnezeu are un sigur mesaj pentru necredincios, conform Bibliei, și mesajul acesta este: „Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie.” După ce un necredincios se pocăiește și crede Evanghelia, Dumnezeu are pentru el  66 de cărți încărcate de adevăr.

Deci, iată cele patru scopuri ale Bibliei: prezentarea persoanei lui Isus Hristos; prezentarea istoriei lui Isus Hristos și a istoriei care duce către El; ea a fost scrisă astfel încât necredinciosul să creadă în Isus Hristos, și ca să facă pe credincios să fie complet echipat pentru orice lucrare bună pe care Dumnezeu vrea ca ea sau el să o facă.

Istoria Bibliei

Îndreptându-ne acum atenția către istoria Bibliei, ești tu capabil să răspunzi următoarelor întrebări, și anume: Cine au fost acești oameni care au scris cărțile Bibliei? Când și unde le-au scris? În ce limbă au fost ele scrise? Există vreun registru al documentelor originale? Cine a păstrat aceste cărți pentru noi? Cine a făcut selecția acestor cărți și le-a pus în această colecție de scrieri sfinte? Cine a autorizat oameni pentru a face aceste selecții și când anume au fost ele făcute? Cine a organizat Biblia în felul în care o avem noi astăzi? Dacă tu spui oamenilor că ai studiat Scriptura și că tu ești un student serios al Cuvântului lui Dumnezeu, ei se vor aștepta ca tu să știi să răspunzi acestor întrebări.

Deci, cine a scris Biblia? Dumnezeu e Cel care a scris această Carte. Ce înseamnă lucrul acesta? Secțiunea cu privire la „inspirație” este cea care răspunde la această întrebare. Prin intermediul miracolului inspirației, Dumnezeu a mișcat oameni ca să scrie aceste cărți. Deci, într-adevăr Dumnezeu este Cel care a scris aceste cărți.

Sunt doi termeni care au nevoie să fie stabiliți atunci când învățăm despre faptul că Dumnezeu a scris aceste cărți. Primul termen este cel de „revelație”. Revelația este un termen general care acoperă toate modalitățile prin care Dumnezeu descoperă adevărul omului. Dumnezeu descoperă adevărul omului prin natură. El, de asemenea, descoperă adevărul la nivel personal prin DuhulSfânt. Al doilea termen este cel de „inspirație”. Inspirația se referă la ceea ce teologii numesc „revelația specială”. Biblia este revelația specială a lui Dumnezeu. De-a lungul unei perioade de 1600 de ani, Dumnezeu a mișcat oameni ca să scrie aceste cărți. Această perioadă are un început și un sfârșit. În anul 90 d.Hr, atunci când Ioan a scris Apocalipsa și când a pus capăt acestei revelații, el a spus în Apocalipsa 22:18-19 că dacă cineva va adăuga ceva acestei cărți, Dumnezeu îi va adăuga acestuia toate urgiile cuprinse în această carte, și ne-a avertizat să nu îndepărtăm nimic din această carte. Acum, unii au spus că Ioan se referea doar la conținutul cărții Apocalipsa atunci când a scris-o, însă alții au sugerat că avertizările lui Ioan se aplică întregii Biblii. Indiferent de interpretare, nimeni nu trebuie să adauge sau să îndepărteze ceva din Scripturi. Aceasta, Biblia, a fost o minune specială. De aceea este ea numită revelația specială.

Lucrul acesta ridică o altă întrebare: „Mai descoperă Dumnezeu ceva personal?” Da, El o face.

Revelația persoanală vs. Revelația specială

Este important să înțelegem diferențele dintre revelația personală și revelația specială. Acest lucru ridică următoarea întrebare: „Care dintre ele este mai importantă., revelația personală sau cea specială?” Revelația specială întotdeauna are autoritate peste revelația personală. Dacă cineva vine la un păstor și spune: „Îmi voi părăsi soția. E o ființă imposibilă. O voi lăsa.”, păstorul îl poate întreba: „Ți-a fost ea necredinciosă?” Omul răspunde:„Nu, nu. Doar că nu îmi mai place; nu mai vreau să fiu căsătorit cu ea. Dumnezeu mi-a pus să o părăsesc.” Apoi, păstorul plin de autoritate poate spune: „Dumnezeu nu ți-a spus lucrul acesta pentru că în revelația specială a Scripturii Dumnezeu nu îți permite să o părăsești. Dumnezeu spune să te alipești de ea. Revelația personală reală nu se contrazice niciodată cu revelația specială.”

Trebuie să fii foarte precaut atunci când spui: „Dumnezeu mi-a spus.” De multe ori, atunci cînd spui: „Dumnezeu mi-a spus.”, El, de fapt nu ți-a spus nimic. Nu ai vrea să pui în dreptul lui Dumnezeu părerile și dorințele tale personale.

Cel mai important lucru de luat în seamă în ce privește cuvintele „revelație” și „inspirație” este faptul că mulți din lume pun un accent exclusiv pe cuvinte precum raționalism, raționament, logică, umanism. Ei spun: „Nu am nevoie de revelație. Eu am o minte.” Atunci când devii  creștin, tu nu devii irațional, ilogic, nerazonabil sau inuman, ci, conform Scripturilor, revelația este criteriul principal prin care faci distincția dintre bine și rău.

Cine a scris Biblia?

Acum vom discuta asupra întrebării: „Cine a scris Biblia?”. Oameni inspirați de Dumnezeu au scris aceste cărți. Acești oameni au fost regi, pescari, păstori, generali, lideri politici. Unul dintre ei a fost un medic. Unul a fost un vameș. Tot felul de oameni au fost inspirați de Dumnezeu pentru ca să scrie mesajele Sale. Poetul, Dryden, a întrebat cu înțelepciune: „De unde dacă nu din ceruri acești oameni nepricepuți în arte, născuți în diferite veacuri și în diferite părți, au țesut astfel de adevăruri care se află în deplin acord, sau cum sau de ce ar conspira toți ca să ne amăgească cu o minciună, lăsând durerile lor fără răspuns, sfaturile lor fiind întâmpinate de nemulțumire; lăsând câștigul lor să fie flămânzit și martirajul să fie a lor coroană?”[1]

Cine a colecționat și a canonizat aceste cărți?

            Este de mare ajutor să cercetăm cum anume a avut loc acest miracol. Dacă vei cerceta, vei descoperi că scrierile Vechiului Testament au fost selectate de oameni precum Ezra, marele cărturar. În Consiliul de la Iamnia cărțile Vechiului Testament au fost stabilite, până în anul 100 d.Hr, deși ele fuseseră oficial recunoscute ca și Scripturi sacre și fuseseră colecționate cu 300 sau 400 de ani înainte. Cărțile Noului Testament au fost colecționate, selectate și aranjate până în anul 692 d.Hr. la Consiliul de la Trulan, deși fuseseră deja stabilite la Consiliul din Roma în anul 382 d.Hr. și fuseseră clar enumerate cu aproape un secol înainte. În cazul Vechiului Testament, selecția s-a concentrat asupra reputației scriitorului ca și profet sau cărturar. În cazul Noului Testament, trei întrebări au fost ridicate. A fost această carte scrisă de un apostol sau de un colaborator apropiat al unui apostol? Evidenția această carte conținut spiritual care echipa credinciosul pentru viață și pentru lucrare? În cele din urmă, sunt toate aceste cărți în acord unanim în ce privește acest conținut spiritual? Mulți oameni au întrebat despre cărțile apocrife care au fost plasate în canonul Scripturii de către Biserica romano-catolică în anul 1546 d.Hr. în timpul Reformei. Aceste cărți nu au fost alese în timpul selecției originale ale Scripturilor.

Limbile originale ale Bibliei

Este nevoie să discutăm despre limbile în care a fost scrisă Biblia. Vechiul Testament a fost scris în ebraică și în aramaică iar Noul Testament a fost scris în greacă. Fiindcă Biblia nu a fost scrisă în limba ta maternă, cercetătorii biblici adesea studiează aceste limbi originale astfel încât toți să poată înțelege cât mai fidel Scripturile.

Acum gândește-te cu cât timp în urmă au fost aceste cărți scrise. Noul Testament are aproape 2000 de ani iar cele mai vechi cărți ale Vechiului Testament au între 3500-4000 de ani. Aceste cărți au trebuit să fie copiate și păstrate. Cum hârtia nu rezistă așa de mult timp, niciun mannuscris original nu mai există, însă sunt disponibile copii demne de încredere. Pentru a obține Biblia în limba română, ea a trebuit să fie tradusă de aceia care au fost dedicați răspândirii Cuvântului lui Dumnezeu.

Concluzie

Sper că această lecție ți-a destăinuit Scriptura mai mult astfel încât să o înțelegi mai bine și să transforme viața ta. Adu-ți aminte să studiezi atent aceste întrebări pentru că răspunsurile sunt destul de importante. Acest tip de întrebări vor fi de ajutor pentru o înțelegere mai bună a originilor Scripturii. Cunoașterea ne va da încredere în faptul că Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat, eficient și relevant pentru noi astăzi.

Îți mulțumesc că ai fost un student loial în cadrul acestui curs introductoriu despre Biblie. Continuă să inviți familia ta și pe prietenii tăi să ni se alăture în timp ce studiem Cuvântul lui Dumnezeu. Valoarea acestui studiu al Scripturii este eternă fiindcă el te va ajuta să înveți și să aplici adevărurile eterne și spirituale ale Cuvântului lui Dumnezeu.

Bine ați venit la lecția: Cum să studiezi Biblia. În cadrul acestei lecții noi, vom învăța că studiul eficient al Bibliei presupune trei pași foarte importanți: Observarea, Interpretarea și Aplicația. Acest tip de studiu nu este unul academic. Țelul nu este acela de a face cercetători biblici din voi. Viziunea acestui studiu este de a te conduce către pasaje din Scriptură care îți arată voia lui Dumnezeu pentru viața ta de zi cu zi. Interesul se află în mesajul devoțional al Scripturii. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această oportunitate de studia Cuvântul Său.

            Pentru a ști ce a spus Dumnezeu în Biblie, trebuie mai întâi de toate să știm cum să o studiem. Este important să avem o metodă de studiu biblic demnă de încredere. Sunt trei pași într-un studiu biblic bun. Aceștia sunt: 1.observarea; 2.interpretarea și 3.aplicația.

Observarea presupune întrebări de genul: „Ce spune? Ce a scris de fapt autorul acestui pasaj din Scriptură? Care este contextul? Ce fel de gramatică a folosit autorul? Ce structuri și ce stiluri literare a ales autorul în prezentarea materialului?”

Interpretarea ridică întrebări precum: „Ce înseamnă? Ce încearcă autorul acestui pasaj să îl învețe pe cititorul țintă?”

Aplicația ridică întrebări de genul: „Ce înseamnă pentru mine? Ce se presupune că trebuie să schimb cu privire la felul cum gândesc, simt sau acționez, conform acestui pasaj din Scriptură?” Când ajungi la această secțiune numită „aplicație” pune-ți întrebări de genul: „Există vreun exemplu pe care să îl urmez? Există avertismente de care trebuie să țin cont sau există porunci de care trebuie să ascult? Sunt păcate de care trebuie să mă las? Sunt aici noi adevăruri despre Dumnezeu sau Isus Hristos sau noi adevăruri cu privire la viața mea? Există cuvinte care să provoace și să inspire, cuvinte de mângâiere și încurajare? Există întrebări la care nu pot răspunde? Există alte versete din Scriptură care să se relaționeze cu acest verset?” Aceste întrebări te vor ajuta să descoperi o parte din aplicația Scripturii pe măsură ce o parcurgi.

12 reguli pentru studiul biblic

Având în minte aceste trei categorii, iată câteva reguli generale pentru studiul biblic. Lucrurile valoroase tind să aibă reguli. În educația formală, ca în cadrul unui seminar biblic, aceste reguli sunt numite „hermeneutică”, arta și știința interpretării. Iată cele 12 reguli.

În primul rând, pentru fiecare pasaj de Scriptură, există o singură interpretare dar pot fi multiple aplicații. Este important să nu confundăm interpretarea cu aplicația. Ceea ce textul intenționează să spună cititorului este un mesaj unic dar implicațiile acestui mesaj pentru viața oricărui cititor pot fi multe. Un autor scrie către o singură persoană sau către un singur grup țintă, dar aceia care în fapt citesc un text, vin din locuri diferite, din vremuri diferite, din culturi și circumstanțe diferite.

În al doilea rând, cum Biblia este o carte despre Hristos, caută pentru semnificația textului, mesajul cristocentric în timp ce îl citești. Întotdeauna întreabă-te: „Cum se relaționează aceasta cu scopurile mai ample ale lui Dumnezeu în ce privește lucrarea Sa de mântuire prin Isus Hristos?”

În al treilea rând, atunci când studiezi Vechiul Testament, adu-ți aminte că tu cauți exemple și avertismente. Textele istorice oferă atât exemple pozitive cât și exemple negative. Credincioșii trebuie să imite anumiți oameni și să fie avertizați de către alții. Evenimentele istorice din Biblie, pe lângă faptul că sunt istorice, pot de asemenea avea semnificații ilustrative. În Galateni 4:22-24, apostolul Pavel scrie că Avraam a vut doi fii, dar de asemenea declară acești doi fii ca fiind ”alegorii”. Avraam a avut doi fii, Ismael și Isaac. Aceasta este istoria. Povestea, cu toate acestea, poate avea o semnificație metaforică, reprezentând două tipuri diferite de legământ. Când apostolul Pavel spune în 1 Corinteni 10:11 că toate aceste lucruri s-au întâmplat sfinților din vechime ca și exemple, el folosește cuvântul grecesc pentru „pildă”. Acești sfinți, deși oameni reali, au fost și pilde, care sunt precum lecțiile.

În al patrulea rând, niciodată nu te apropia de un pasaj din Scriptură cu mintea ta deja convinsă cu privire la ceea ce înseamnă pasajul. Studiează înțelesul pasajelor biblice și nu presupune semnificația lor fără să faci investigații. Un pastor odată a împărtășit niște versete cu o femeie tulburată. Apoi, aceasta i-a spus: „Pastore, nu mă duce în confuzie cu Scriptura. Opinia mea este deja formată.” Unii oameni citesc Biblia în acest fel. Ei aud doar atunci când Scriptura le spune ceea ce ei știu deja. Aceștia spun Bibliei ce anume să însemne și nu lasă ca Scriptura să îi învețe.

În al cincilea rând, de îndată ce afli semnificația unui verset din Scriptură, întreabă-te dacă ești dispus să îl asculți mai înainte ca tu să îl spui altcuiva. După cum Iacov 1:22 ne învață, noi trebuie să fim împlinitori ai Cuvântului și nu doar ascultători și lucrul acesta este mai cu seamă important dacă noi suntem învățători și predicatori. Apropie-te de această carte întocmai cum a făcut-o Samuel, în 1 Samuel 3:10, spunând: „Vorbește, Doamne, căci robul Tău ascultă!”. Asta înseamnă că o persoană trebuie să fie capabilă să spună: „Doamne, sunt gata să fac orice Tu îmi spui să fac.”

A șasea regulă este următoarea. Adu-ți mereu aminte că Dumnezeu ne vorbește prin Cuvântul Său, așa că noi trebuie să studiem cu atenție Cuvântul lui Dumnezeu, cerându-I să ne lumineze lucrurile prin Duhul Sânt. Trebuie să te apropii de Scripturi încercând să comunici cu Dumnezeu.

În al șaptelea rând, există unele pasaje de Scriptură care sunt greu de înțeles. Nu te simți descurajat dacă ajungi la unul din ele și nu face o obsesie din aceste pasaje obscure. Deuteronom 29:29 spune: „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre și ale copiilor noștri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele Legii acesteia.” Sunt multe lucruri de bază în Scripturi despre care Dumnezeu a spus că o să ne ia o viață întreagă ca să le stăpânim. Deci, nu există niciun motiv pentru care să îți cheltui energia spirituală și mentală încercând să  îți perfecționezi înțelegerea asupra acestor lucruri obscure. Deci, ar trebui să interpretezi aceste versete obscure și derutante în lumina versetelor care au o semnificație clară. Folosește afirmații ușor de înțeles ca și ghid pentru înțelegerea afirmațiilor dificile. Nu construi doctrine sau învățături speciale bazându-te pe pasaje problematice și fii prudent față de predicatorii care fac asta.

În al optulea rând, contextul fundamental pentru interpretarea oricărui verset din Scriptură este restul Scripturii. Cel mai bun comentariu al Bibliei, este însăși Biblia. 2 Petru 1:20 spune: „Fiindcă mai întâi de toate, să știți că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuiește singură.” Nu da niciunui pasaj o interpretare personală care contrazice învățătura clară aflată în alte părți ale Bibliei.

În al nouălea rând, apropie-te de Scriptură căutând adevăr pentru trăirea vieții și nu doar ca să adaugi ceva cunoașterii tale. Cunoașterea biblică nu este o virtute. Virtutea rezultă în urma aplicării adecvate a cunoașterii biblice. Împlinirea Scripturii, ascultarea Scripturii va face ca aceasta să fie o putere reală în viața ta.

În al zecelea rând, atunci când te apropii de Scripturi , caută adevărul după care să trăiești, fără să devii preocupat de conflictele pe care le provoacă aspectele secundare. De exemplu, atunci când aduci în discuție cartea Iona, unii vor să argumenteze dacă balenele pot sau nu să înghită oameni. Cu toate acestea, cartea Iona vorbește despre prejudecată versus dragostea față de Dumnezeu. Iona îi ura pe cei din Ninive dar Dumnezeu i-a arătat că dragostea Sa se extindea și îi cuprindea până și pe vrăjmași. Lucrul acesta nu are nimic de a face cu balenele care înghit oamenii. Atunci când ajungi la cartea Iona sau la povestea lui Adam și Eva sau la oricare altă poveste din Vechiul Testament, apropie-te punând aceste întrebări: „Ce spune? Ce înseamnă? Ce înseamnă pentru mine?” și „Doamne, ce adevăr încerci să îmi arăți în acest pasaj din Scriptură?” Surprinde ideea, surprinde adevărul general, surprinde adevărul central. Ce spune Dumnezeu? Care este, per ansamblu,  mesajul concret aici? Odihnește-te în ceea ce psalmistul spune în Ps.119:160: „Temelia Cuvântului Tău este adevărul.”

În același spirit este și cea de-a unsprezecea regulă: apropie-te de Biblie, în special de Noul Testament, căutând ceea ce noi numim argumentul sau raționamentul. Cărți precum Romani și Evrei au un argument magnific. Există o idee principală care parcurge întreaga carte, așa că încearcă să descoperi și să urmărești logic argumentul cărții.

Și în cele din urmă, a douăsprezecea regulă: întodeauna ia în considerare contextul oricărui pasaj din Scriptură. Una dintre cele mai des întâlnite modalități de folosire greșită a Bibliei este să citezi un pasaj în afara contextului. Scriptura poate fi folosită ca să dovedească orice lucru pe care tu vrei să îl dovedești atunci când iei cuvinte din context și le dai o semnificație care încalcă contextul. Cuvântul „context” înseamnă literal ”cu textul”, interpretarea unei afirmații în lumina textelor din jurul acesteia.

Concluzie

În final, ia în considerare această rugăciune pentru încheiere, anume să pătrunzi în Cuvântul lui Dumnezeu și să lași Cuvântul lui Dumnezeu să pătrundă în tine. Psalmistul ne readuce aminte cât de important este lucrul acesta, scriind: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (Ps. 119:11). Învățarea, studierea și aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu la viețile noastre este cheia trăirii unei vieți care să îi fie pe plac lui Dumnezeu.